Papa s-a întâlnit cu câteva victime ale abuzurilor sexuale din Chile[2018-01-17]Papa FranciscPapa Francisc, aflat actualmente într-o călătorie apostolică în Chile şi Peru, s-a întâlnit în privat, marţi, 16 ianuarie, cu şase victime ale abuzurilor sexuale comise de preoţi ai Bisericii Catolice. Informaţia a fost dată publicităţii de purtătorul de cuvânt al Papei, fără să fi fost anterior anunţată ca parte a agendei Pontifului. „Astăzi, după masa de amiază, Sfântul Părinte s-a întâlnit cu un mic grup de victime ale abuzurilor sexuale comise de preoţi, la Nunţiatura Apostolică din Santiago. Întâlnirea a fost strict privată şi nu a fost nimeni altcineva prezent: doar Papa şi victimele. În acest fel, ele au putut să îi împărtăşească Papei Francisc suferinţele lor, acesta ascultându-i, rugându-se împreună cu ele şi plângând împreună cu ele”, a informat Greg Burke, directorul biroului de presă al Sfântului Scaun. La conferinţa de presă din Santiago, Burke le-a mai spus jurnaliştilor că întâlnirea a durat o jumătate de oră. Vizita Papei în Chile a fost marcată de anumite proteste, inclusiv ale unor grupuri care pretind că un Episcop numit de Papă a muşamalizat actele de abuz sexual comise de un influent preot chilian. Marţi dimineaţa, adresându-se autorităţilor civile şi diplomaţilor din această ţară, Pontiful şi-a exprimat întristarea legat de aceste cazuri. „Nu pot să nu exprim durerea şi ruşinea, ruşine pe care o simt în faţa daunei ireparabile cauzate copiilor din partea slujitorilor Bisericii. Doresc să mă unesc cu fraţii mei întru episcopat, pentru că este corect să cerem iertare şi să sprijinim cu toate forţele victimele, în timp ce trebuie să ne angajăm pentru ca asta să nu se repete.” Tot marţi, dar după-amiază, Pontiful a exprimat solidaritatea cu preoţii şi persoanele consacrate care, a spus el, suferă insulte şi neînţelegeri datorită abuzurilor comise de unii dintre slujitorii Bisericii. „Ştiu că uneori aţi îndurat insulte în metrou sau mergând pe stradă; că a merge ‘îmbrăcaţi ca preot’ în multe zone se ‘plăteşte scump’. Pentru aceasta vă invit să îi cerem lui Dumnezeu ca să ne dea luciditatea de a spune pe nume realităţii, curajul de a cere iertare şi capacitatea de a învăţa să ascultăm ceea ce El ne spune.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1645, Ultimul acces: 2026-10-08 11:45:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1